PARANOIA în rândul Hezbollah și Armată, ISTERIE printre civili în Liban după atentatele cu pagere și stații. Oamenii se feresc de orice dispozitiv

PARANOIA în rândul Hezbollah și Armată, ISTERIE printre civili în Liban după atentatele cu pagere și stații. Oamenii se feresc de orice dispozitiv
Publicat: 19/09/2024, 18:20
Actualizat: 19/09/2024, 20:34

În Liban, dar și în Orientul Mijlociu, s-a instalat paranoia și isteria după atentatele israeliene cu pagere și stații radio împotriva Hezbollah. Armata libaneză distruge dipozitive de comunicații pe care le consideră suspecte, dar și simplii cetățeni se feresc să folosească telefoane inteligente, pagere sau chiar laptop-uri, adică aproape toate mijloacele moderne de comunicare.

Cel puțin 37 de persoane au murit în Liban în total în cele două zile consecutive de atacuri prin intermediul pagerelor și stațiilor radio ale membrilor Hezbollah, iar sute de persoane au fost rănite.

Panică în Hezbollah, paranoia prinnre civili

Atacurile, nu numai că denotă o breșă de securitate a grupului, dar au creat și panică, atât în cadrul Hezbollah, cât și în rândul cetățenilor care se tem să își mai folosească telefoanele sau chiar laptopurile. Surse citate de Axios spun că țelul Israelului, care nu a revendicat atacul în mod oficial, este să sădească paranoia în rândul militanților pentru a-i convinge că este în interesul lor să se distanțeze de Hamas.

Joi, bilanțul morților după exploziile de miercuri ale stațiilor radio a ajuns la 25, a anunțat ministrul Sănătății din Liban, potrivit căruia numărul răniților a ajuns la 608. Numărul total al morților în cele două zile de explozii a ajuns la 37, având în vedere că cel puțin 12 persoane au murit în urma exploziilor de pagere de marți.

O nouă eră a războiului

Deși nu a revendicat oficial responsabilitatea pentru atacurile de marți și miercuri asupra pagerelor și stațiilor radio, Israelul a recunoscut indirect implicarea, anunțând „o nouă eră” a războiului, concentrându-se spre granița de nord, cu Libanul.

Multe dintre dispozitivele de comunicații au explodat miercuri în timp ce cei care le purtau erau la cumpărături sau acasă cu familiile. Printre victime se numără cel puțin doi copii, în timp ce sute de oameni au suferit răni la ochi, la față și la mâini, spune corespondentul BBC pentru Orientul Mijlociu, Hugo Bachega, care subliniază că ultimele zile au fost o umilire pentru grupul Hezbollah.

Suspiciunile se insinuează și în Occident

Exploziile de ieri au declanșat și mai mult haos și panică, deoarece mulți cred că niciun dispozitiv electronic nu mai este sigur. El povestește cum echipa BBC a fost oprită în sudul Beirului, în Dahhiya, de membri Hezbollah pentru a avertiza să nu folosească telefoanele mobile și camera de filmare.

Unul dintre producătorii noștri a primit un mesaj de la o prietenă, care a spus că și-a schimbat cartela SIM libaneză cu un număr internațional, îngrijorată că și telefonul ei ar putea exploda, relatează corespondentul BBC.

Zvonurile halucinante încep să se răspândească internet

Confuzia a fost agravată de zvonurile care s-au răspândit pe rețelele de socializare. Unul dintre ei a sugerat că până și panourile solare explodau. O femeie din Liban a spus pentru BBC că toată lumea este panicată. „Nu știm dacă mai putem sta lângă laptopuri, lângă telefoane. Totul pare un pericol în acest moment și nimeni nu știe ce să facă”, a spus ea. Ea spune că, după atacuri, unii oameni „s-au grăbit să doneze sânge”, iar alții „pur și simplu și-au continuat viața”. Dar ea adaugă că este „îngrozită”.

Armata libaneză distruge dispozitive suspecte

Pe măsură ce Libanul continuă să fie cuprins de teamă ca alte dispozitive electronice ar putea să explodeze, autoritățile încearcă să atenueze riscul, scrie BBC. Miercuri seară, după exploziile care au vizat stațiile radio, personalul militar a început să distrugă în explozii controlate walkie-talkie-uri.

Unități specializate ale armatei detonează pagere și dispozitive de comunicare suspecte în diferite zone, spune armata într-o postare pe X, fost Twitter.

De asemenea, exploziile controlate ca acestea au fost efectuate aseară, iar armata continuă să îndemne cetățenii să evite locurile unde au loc detonări și să raporteze orice „dispozitiv sau obiect suspect”.

Citiți și: NYT: O firmă aparent inofensivă din Budapesta ar fi fost, de fapt, o societate fantomă israeliană care ar fi produs pagerele folosite de Hezbollah

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
O vedetă tv a refuzat Survivor România 2025. „M-aș lega de caloriferul din Otopeni”
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?